Fostul tenisman Ilie Năstase a sfătuit-o pe Simona Halep să nu mai spună că are probleme și nu poate câștiga împotriva jucătoarei Serena Williams, ci să declare că aceasta este singura din clasamentul WTA pe care dorește să o învingă.
„Dacă Halep prinde o formă bună la turneele de Grand Slam atunci are o șansă la primul loc mondial, totul depinde de ea. Ea poate să câștige un turneu de Grand Slam pentru că le-a bătut pe toate celelalte adversare în alte turnee. În afară de ce spune ea, că are probleme cu Serena și nu a bătut-o niciodată. Tot zice că nu crede că poate să o bată, dar e rău să spui asta. Halep ar trebui să spună că numai pe Serena vrea să o bată de acum înainte”, a afirmat, joi, Ilie Năstase.
După progresul Simonei Halep, Năstase speră ca România să fie reprezentată cu succes și în concursurile masculine. „Tenisul este un joc de încredere. Iar atunci când câștigi ai altă încredere. Simona avea probabil și înainte încredere în ea, dar nu câștiga. Până acum am fost mai buni la băieți în tenis, dar cred că e un ciclu, acum fetele sunt mai bune. Sper să revină și băieții din urmă”, a precizat fostul tenisman.
Ilie Năstase a fost prezent, joi, la un eveniment organizat cu ocazia semnării unui parteneriat între Federația Română de Tenis, Federația Română de Natație și Petatlon Modern și Fundația Olimpică Română cu Mercedes-Benz România.
Simona Halep va ocupa, începând de luni, locul 5 mondial, o performanță ce nu a mai fost reușită de nicio jucătoare de tenis din România de la crearea ierarhiei WTA, în noiembrie 1975.
Halep, acum pe locul 7 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Casey Dellacqua (Australia) și calificându-se astfel în semifinalele turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.946.740 de dolari.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER